Monday, June 20, 2016

De ce nici un penticostal sau carismatic nu are vorbirea în limbi de la Rusalii?

Cu un an în urmă am publicat acest articol și nu am primit de la penticostali sau carismatici nici măcar o încercare de răspuns la cele expuse. Se pare că nu au ce zice. Dacă ar avea ar striga până la cer, așa cum le este obiceiul când își apără ciudățeniile și așa zisele „lucrări”. De data asta nu au scos nici un sunet și nu au schițat nici un gest de protest.


Rusaliile (sărbătoarea creștină a genezei Bisericii, dar pe care penticostalii o revendică a fi a lor și cu care se laudă tot timpul), au adus în fața mulțimilor adunate un fenomen clar pe care penticostalii nu îl pot repeta, deși pretind că îl experimentează mereu în întrunirile lor numite stăruințe. La Rusalii apostolii au vorbit în limbi curente, limbi vorbite în regiunile din jurul Iudeii, deși nu învățaseră niciodată acele limbi. Cei care i-au auzit au putut confirma că îi aud vorbind în limbile în care ei s-au născut.


Penticostalii rostesc silabe și combinații de silabe și fraze care nu sunt vorbire într-o altă limbă, ci proferări neinteligibile. Cei care le rostesc se înșeală pe ei înșiși că vorbesc într-o altă limbă, și cei care, chipurile, îi tălmăcesc se înșeală pe ei înșiși că efectuează o traducere.  Fenomenul vorbirii în limbi de la Rusalii a fost unul, și cel al glosolaliei contemporane este altul. Acela a fost o vorbire autentică în limbi străine neînvățate de vorbitori! Acesta este o manifestare falsă, o înșelare, o borborosire.

Fenomenul glosolaliei (așa numit al vorbirii în limbi) a apărut la începutul secoulului XX și nu are nimic comun cu cel de la Rusalii, deoarece „limbile” în care se exprimă penticostalii sau carismaticii nu sunt limbi cunoscute sau vorbite undeva în lume.

Că ceea ce trece drept vorbire în limbi și tălmăcire este o înșelare este dovedit de faptul că practicanții nu vor să se supună unui test simplu: să vorbească în limbi și să se traducă ei înșiși, apoi să fie traduși separat de alte persoane care au darul tălmăcirilor. O comparație a traducerilor va reliefa autoînșelarea în care se complac și vorbitorii și tălmăcitorii.

Friday, June 17, 2016

Cine este Avaaz, organizația ce luptă împotriva lui Donald Trump?

E ignoranță sau reavoință? Oricare ar fi realitatea, cei ce susțin organizația Avaaz nu se pot dezvinovăți. Iată ce îmi scrie un amic în urma criticii pe care am făcut-o celor ce semenază petițiile organizației Avaaz, care luptă împotriva poziției conservatoare favorizând liberalii, socialiștii și progresiștii, toți pe poziții de stânga, anti-religioase și anti-capitaliste...

„Eu am primit și am dat mai departe.”

În loc să analizeze lucrurile, el se angajează într-o campanie murdară.

„Avaaz este o Organizație mondială onorabilă din punctul meu de vedere.Dacă aveți dovezi că nu e așa vă rog să-mi spuneți.” susține amicul X-ulescu în depeșa ce mi-a trimis-o cu scopul să mă alătur cauzei nobile a împiedicării lui Donald Trump să viziteze Europa.

Cât de onorabilă vom arăta mai jos. Nu e nevoie decât să intri pe net și să vezi informațiile negative la adresa organizației „onorabile”.

„Avaaz nu se  vrea a fi de partea cuiva ci doar să arate ce spun și gîndesc politicienii.”
Serios? Avaaz e de partea anti-sioniștilor, anti-semiților, anti-capitaliștilor, anti-conservatorilor, anti-creștinilor etc.

Iată câteva date despre Avaaz, organizație socialistă controlată din umbră de Soros:
Avaaz claims to unite practical idealists from around the world.[7] Director Ricken Patel said in 2011 "We have no ideology per se. Our mission is to close the gap between the world we have and the world most people everywhere want. Idealists of the world unite!"[10]
In practice, however, Avaaz supports leftwing and progressive ideas and is against conservativism and right wing policies.
Some question whether Avaaz's focus on online petitions and email campaigns may encourage laziness, transforming potential activism into clicktivism.[8][11] Malcolm Gladwell says that petition tools do not create "close-knit, disciplined and tenacious" networks of activists.[12][13] In February 2012, Avaaz raised money for the evacuation of Paul Conroy from Syria, a mission that led to the deaths of 13 activists in Syria.[12][14] A New Republic article accused Avaaz of making false claims about their own role in the evacuation.[12][15] Jillian York has accused Avaaz of lack of transparency and arrogance.[16] The Defensor Da Natureza's blog has accused Avaaz of taking credit for the success of the Ficha Limpa anti-corruption bill in Brazil, which Luis Nassif reposted.[17][18] The Art of Annihilation blog has also published an investigative report.[19]
In 2008, Canadian conservative minister John Baird labeled Avaaz a "shadowy foreign organization" tied to billionaire George Soros.[20]
(Wikipedia)

Avaaz are o poziție anti-Israel și pro-palestiniană
In February, Avaaz began a petition against the BDS Movement, a “global movement for a campaign ofBoycott, Divestment and Sanctions (BDS) against Israel until it complies with international law and Palestinian rights was initiated by Palestinian civil society in 2005.”

Aoleu, că mulți imbecili a mai născut marxismul!

Un oarecare individ îmi scrie un mesaj prin care mă solicită să îmi unesc forțele cu el și cu alți acomplici ai lui care și-au propus nici mai mult nici mai puțin decât să salveze lumea de extrema dreaptă. Cu aceasta domnul X-ulescu, oricine ar fi el, și-a dat arama pe față. Este un conspirator socialist și (de ce nu?) comunist. 

Viziunea lui este menținerea unei Europe totalitariste în care națiunile să fie supuse, îngenunchiate, controlate și  încolonate spre viitorul luminos al socialismului. Cel mai periculos personaj pentru programul său socialist este domnul Donald Trump. Marea acuzație pe care socialistul X-ulescu i-o aduce este că le-a caracterizat nepoliticos pe femeile grase, comparându-le cu ceva exemplare din ordinul suinelor. Wow! Ce crimă!

Pe baza acestei caracterizări și a faptului că domnul Donald Trump se opune imigrării de musulmani în Statele Unite, socialistul X-ulescu îl denunță pe Trump ca un promotor al urii! Ne îndeamnă să semnăm o petiție de protest față de vizita lui Trump în Europa, petiție redactată de o organizație „a păcii” la care dumnealui aparține, care seamănă ca două picături de apă cu Internaționala a III-a. 

Domnul X-ulescu își închipuie că atinge două obiective care îi sunt dragi: Pe de o parte discreditează pe Donald Trump (unul dintre puținii oameni ce are curajul să spună ceea ce este corect și ceea ce  gândește înfruntând pe toți emasculații din cele două partide majore din America), pe de altă parte pledează pentru reușita celei pe care atâția o etichetează ca „Crooked Hillary”. Curat murdar! Nu este greu să îi discernem iubirile și urile viscerale.

Îi dorim amicului X-ulescu și organizației a cărei scrisoare o popularizează, să nu aibă parte de ura promovată de domnul Donald Trump, ci de iubirea tuturor socialiștilor și a progresiștilor (noul nume preferat de vechii comuniști), să aibă parte de îmbrățișările doamnei Hillary Clinton. Și îi oferim  o sugestie. După ce Killary Hlinton va pierde alegerile în SUA, organizația de care aparține socialismul X-ulescu să o invite să preia frânele Europei Unite pentru cauza socialistului. La pachet i-l vom dăuga și pe socialistul Bernie Sanders, că tot sunt doi de un leu.

Apoi, în societatea multilateral dezvoltată a Europei Unite îi sugerăm să îi invite și pe amicii musulmani.  Cu cățel și purcel. Că tot are iubire pentru animalele vorbite de rău de Doanld Trump. Eventual toți cei prinși în hora domnului X-ulescu îi pot oferi lui Obama funcția de președinte de onoare al Eurabiei. Atunci viziunea lor va fi realizată în totalitate.

Și din moment ce extrema dreaptă are tendința să mențină valorile creștine ce îi repugnă atât de mult amicului X-ulescu, îl îndemnăm să îmbrățișeze și să fie strâns îmbrățișat de religia păcii,

„Procleți din toate țările, uniți-vă!” E ordinul la zi al socialistului militant în zilele noastre! 

Aoleu, că mulți imbecili a mai născut marxismul!