Tuesday, June 17, 2014

Lipsa mea de carte – Răspuns lui Daniel Branzai

Neputând să explice erorile pe care le-am semnalizat în notele introductive ale Bibliei pe care a publicat-o cu ajutorul fraților menoniți din Ohio, autorul notelor, domnul Daniel Branzai, trece la insulte și îmi impută că aș fi lipsit de carte. Da, nu am studiat la Seminarul Teologic Baptist din București, așa cum a făcut-o el, sub profesori de „renume” ca Bunaciu, Talpoș & co. recrutați de Securitate dintre nulitățile cultului, dotați cu diplome fantome și puși să predea într-un seminar cu grad de școală profesională menit să scoată meseriași la ștanță. Nu am studiat nici în America așa cum se mândrește Galaaditul că a făcut-o. Mă gândesc că el, și alții ca el, au cam mințit institutele din America atunci când au pretins că au  absolvit o facultate în România, din moment ce seminărașul lui Bunaciu nu a fost niciodată recunoscut ca fiind de grad universtar (în treacăt fie spus că Talpoș & co. mi-au îmbiat și mie mai pe ocolite o diplomă dacă aș fi fost dispus să le dau câteva mii de dolari!)! Da, nu am studiile lor, dar nici unsorile lor! Sunt păstor, sunt truckist, dar nu mă dau în lături când este vorba să dezbatem Scripturile. Știu să apăr Adevărul. Am făcut-o sub comuniști și o fac și acum, când adevărul se poticnește în piața de obște!

Domnule Branzai,

Haide să stabilim lucrurile așa cum sunt:

Dacă nu am studiat la școlile cele mari pe unde te-ai preumblat dumneata, acest lucru nu înseamnă că sunt lipsit de carte. Cum am spus, nu am studiat cu profesorii aceia iluștri cocoțați la catedrele Seminarului de comuniști. Dar nici nu am fost influențat de lașitatea și josnicia lor așa cum este cazul celor ce i-au avut ca magiștri. Nu am studiat teologie sistematizată (de cine?), dar am studiat Scriptura de când m-am pocăit. Din Scriptură am ajuns să cunosc că Fiul lui Dumnezeu a fost fără păcat, și tocmai de aceea a putut să plătească prețul pentru păcatele mele. Dacă cristosul de care vorbești în acele note a avut o natură păcătoasă, cum a putut plăti pentru păcatele tale? Mielul de jertfă trebuia să fie fără cusur, inclusiv Mielul lui Dumnezeu! La care școli și din care carte ai învățat că Fiul lui Dumnezeu a avut o natură păcătoasă?

Vorbești de amăreala mea. Desigur că o am. Am amăreală să văd că Domnul meu este dezonorat! Am amăreală când constat că cei care ar trebui să apere adevărul, dau bir cu fugiții din câmpul de luptă, așa cum ai făcut-o când trebuia să evidențiezi și să condamni ereziile lui Iosif Țon, dar în schimb ai semnalizat la stânga și ai luat-o la dreapta. Nu am studiat, așa cum ai făcut-o, la picioarele lui Bunaciu. Au avut un miros respingător pe care nu l-am putut suporta. Am studiat însă la picioarele Domnului Isus, picioare unse cu mir și străpunse de cuie, unde am înțeles că a-L onora pe Dumnezeu este prima mea îndatorire. Când eu intram la închisoare, dumneata îți călcai cuvântul pe care ți l-ai dat că vei pleca din Seminar dacă cererile voastre (ale elevilor) nu sunt satisfăcute, cereri pe care le-ați crezut atât de principiale și justificate biblic încât ați declarat că sunteți gata să suportați orice represiune susținându-le. Ei bine, cererile voastre nu au fost satisfăcute! Ți-ai ținut cuvântul? Nici pomeneală! Ai capitulat împreună cu ceilalți seminariști dând declarații la cererea lui Bunaciu și Talpoș prin care recunoșteați că ați fost greșiți! În lașitatea dovedită atunci ați abandonat și sacrificat pe doi seminariști care au rămas pe poziție și au fost dați afară din Seminar. Ce bine era să fi fost și voi lipsiți de carte, dar dotați cu caracter!

Când ai venit în America, deși ai constatat că protipendada bisericilor baptiste române era aservită Bucureștiului comunist, te-ai dat de partea acesteia ca să ai parte de un ciolan. Ai fost în fruntea asociației, ai știut de abaterile grave ale unor păstori semnalizate de bisericile pe care aceștia le păstoreau (unii dovediți de colaboraționism și totodată de curvie), dar voi, cei de la conducere nu ați luat niciodată măsuri disciplinare.
Cunoști inexactitățile istorice publicate de Ioan Bunaciu în ale sale istorii ale baptiștilor. Te-ai ridicat să le condamni? Nicidecum. Știi de simpatiile teologice liberale ale lui Otniel Bunaciu, și știi că nu ar fi trebuit să feliciți pe fiul unui colaborator (trimis de comuniști la studii în străinătate și pregătit pentru viitoarea misiune) când a ajuns (prin fraudă?) la conducerea cultului. În loc să arăți demnitate și în numele Asociației Bisericilor Baptiste să vă delimitați de cei rău mirositori, i-ați felicitat!

Trist, după firava încercare de la Seminar de a te opune răului, încercare din care ai ieșit cu aripile frânte, nu ai mai fost niciodată gata să promovezi adevărul și să suferi pentru adevăr. Datorită studiilor ce le-ai însumat ai împăcat mereu capra și varza. Ai fost una cu trădătorii și curvarii, dar ai vrut să pari diferit pozând într-un erou.

Îmi spui că prezentul meu nu mă recomandă ca un exemplul de urmat. Și de ce anume? Pentru că ți-am semnalizat greșelile de teologie, după ce le-am punctat pe cele de caracter? Este tocmai lipsa mea de carte ce mă ține drept și acum, când corul de teologi  căruia îi cântați în strună cade pradă teoriilor ce îl dezonorează pe Domnul meu Isus Hristos. 

La urma urmei, care e lipsa mai mare? Cea de carte, pe care mi-o reproșezi, sau cea de caracter pe care ai dovedit-o prin ani ca un jongleur doritor să duci de nas pe cei naivi? Nu e târziu să îndrepți spinarea, să arunci măștile purtate cu dibăcie și să treci de partea adevărului. Oare vei avea măcar acum curajul să încetezi să pari ceea ce nu ești, și să devii cu adevărat un temerar în Hristos? Vei avea curajul să treci hotărât de partea adevărului? Dacă ai avea frică de Dumnezeu ai înceta să mai ai frică de oameni, și Domnul te-ar scoate de pe anti-depresionante. Mă rog pentru tine și aștept o minune!

12 comments:

Anonymous said...

Domnule Radoi,
Jos palaria. L-ati descoperit si l-ati dovedit pe "domnul pastoras" de trei lulele si ati aratat cine este el in realitate: Un compromis uns cu toate unsorile. In alte cuvinte l-ati spart la nas!
Mai sint citi-va "pastori" ca si el, si atita timp cit ei nu se pocaiesc, si continua sa aduca jertfa nebunilor, lucrurile nu vor merge bine in asociatie si in biserici. Sa auzi de bine.

Anonymous said...

prea frumos scris ca sa poti ave vreun comentariu

Radoi Nicolae said...

Intenţia noastră nu este să spargem pe cineva la nas, ci să restabilim adevărul. Dorinţa noastră este să ajutăm pe cei afectaţi de compromisuri să îşi revizuiască viaţa înainte de a fi prea tîrziu. Înaintea Judecătorului nostru nu vom putea sta în picioare dacă ne ascundem păcatele şi ne scuzăm laşităţile.

Anonymous said...

Se pare ca domnul pastor nu este interesat in a avea un dialog civilizat nici cu dumneavoastra.
Domnul pastor cind este luat la socoteala tace si ignora facind pe desteptul academic-intelectualfara bun simt uitindu-se cu dispret la cei care nu i-au ajuns la marimea legendei de "pigmeu"
Astfel de oameni nu ar mai trebui sa fie in fruntea oilor lui Christos. Rusine celor care mai sustin astfel de oameni. Cu siguranta nici Domnul Christos nu-i mai sufera inaintea altarului Sau.

Radoi Nicolae said...

Anonimule,
Ştiam şi eu că nu va fi un dialog. Dacă ceea ce am spus putea fi contestat cu siguranţă ar fi fost.

Nu sunt de acord nici cu modul în care comentaţi. E prea caustic. În privinţa felului în care Hristos ne priveşte şi îl priveşte pe pastorul Daniel Branzai, să Îl lăspm pe El să se pronunţe. Domnul este plin de îndurare şi înţelegere pentru cei care se umilesc înaintea Sa şi îşi recunosc greşelile. Eu doar am îndemnat la recunoaşterea ezitărilor şi a inconsecvenţelor înregistrate cîndva in activitatea pastorului Branzai.

Mi-ar plăcea să port o discuţie cu oameni care îşi pun numele pe comentarii.

Anonymous said...

Ca nu siteti de acord cu modul in care cometez este Ok. Nu v-am cerut acordul. Eu caustic? Cred ca glumiti. Mai cititi incaodata articolul d-vrta. De ce nu imi mai dau numele ptr simplul motiv ca marea majoritate a celor care comenteza pe bloguri nu ar trebui sa fie pe ele si sa isi dea cu parera. Cind diluim cu mizerii este greu sa nu ne minjim. Se pare ca atunci cind cineva descopera adevarata fata a subiectului dezbatut faceti pe ofensatul.
Sau numai d-vtra aveti dreptul la atitutine sau sa-l mustruliti pe d-ul pastor, iar alti din lojele de observatie nu au dreptul numai daca va cinta dupa cum va place? Daca este asa atunci trebuia sa ii scrieti personal si nu in public.
Aveti doua unitati de masura si amindoua sint incorecte. Sa auzi de bine ca nu mai va mai deranjez cu adevarul.

Anonymous said...

Draga Fr,LAITA.tot ce ai scris e foarte corect si comentariile sunt de prisos,Dar ce a scris Ps Brinzei este o hula la adresa Domnului ISUS ca sa-r fi nascut in trup pacatos,
Daca farisei din timpul Domnului
Isus care ziceau ca are drac au fost
ca au pacatuit im[ptriva DUHULUI
SFINT,oare Brinzei prin afirmatia sa
nu e un pacat impotriva DUHULUI?

Radoi Nicolae said...

Anonimilor,
Nu ştiu cum să vă răspund pentru a înţelege căruia mă adresez. Poate ar fi binne să vă assumaţi un nume ca să putem purta un dialog.

Radoi Nicolae said...

Causticitatea la care mă refeream are de-a face cu expresiile folosite care mi se par nepotrivite ca, de exemplu, spartul la nas.

Radoi Nicolae said...

Cînd Daniel Branzai opinează că Domnul Isus s-a născut într-un trup păcătos ca şi al nostru, e nu face altceva decît să înşire teorii ale unor "somităţi" teologice contemporane care nu mai ştiu cum să îl facă pe Mîntuitorul nostru mai aproape de noi şi de slăbiciunile noastre, cu alte cuvinte mai înţelegător. Dar înţelegerea pe care o avem la Fiul lui Dumnzeu nu se datoreşte naturii lui păcătoase, ci faptului că a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
Nu, nu cred că este hula împotriva Duhului Sfânt, ci mai degrabă neglijenţă în cercetare şi exprimare.

Anonymous said...

" mai degrabă neglijenţă în cercetare şi exprimare"
Acum cum e ?
Branzei CREDE ca Domnul Isus s-a nascut in trup pacatos sau e neglijent in exprimare ?
Care e parerea Dumneavoastra ?

Radoi Nicolae said...

Aici este problema ca el nu spune explicit care e pozitia lui teologica in privinta subiectului ce l-am semnalizat. In afara de nota introductiva la acea editie de biblie si in afara unei propozitii echivoce in care nu vrea sa spuna deslusit ce crede despre
"natura pacatoasa a lui Isus" nu avem altceva de explorat, deocamdata. Prefer sa cred ca este exprimare neglijenta. The benefit of the doubt...