Thursday, May 26, 2011

La adăpostul minciunii (partea II)

   
Probabil că fraţii noştri ce refuză să spună adevărul despre persecuţiile perioadei comuniste şi despre persecutorii fraţilor lor, ar trebui să privească la Domnul Isus şi să ia exemplul Său. Domnul Isus este descris ca un războinic viteaz care îşi încinge sabia şi apără adevărul, blândeţea şi dreptatea (Psalmul 45:3-4). El este viteaz tocmai pentru că apără adevărul şi dreptatea cu duhul blândeţii. Oare a greşit Domnul Isus pentru că a descoperit păcatele altora? Oare a fost lipsit de dragoste, pentru că a expus păcatele contemporanilor Săi? Ce bine ar fi dacă am urma exemplul Său! Iată cum a procedat Domnul Isus:
El a expus falsitatea păstorilor corupţi ai lui Israel şi implicit a păstorilor corupţi servind la Comunităţi şi la Uniune, acuzându-i că îi interesează poziţiile şi banii strânşi de la văduve (Matei 2314);
El a demascat ipocrizia fariseilor, care predicau altora să se pocăiască, dar ei nu se gândeau să o facă (Matei 23:13); Iosif Ţon şi alţi trădători vorbesc altora de pocăinţă, de bunătate şi iertare, dar nu se gândesc să trăiască ceea ce predică.
El a denunţat patriotismul fals al irodienilor, al celor ce s-au făcut informatorii guvernului susţinând că fac un serviciu poporului lui Dumnezeu (Matei 22:16-21); Toţi trădătorii fraţilor se scuză că de fapt au dat declaraţii la securitate cu gândul să ajute pe fraţii lor!
El a condamnat pe cărturarii” şi fiii cărturarilor” care „înconjurau marea şi pământul” ca să studieze în Apus şi să proiecteze o imagine pozitivă a persecutorilor sub pretenţia că fac ucenici (Ioan Bunaciu, Vasile Talpoş, Iosif Ţon, etc. au înconjurat pământul ca fariseii vremii Domnului Isus... Matei 23:15); Domnul a condamnat pe cei care studiau la „Oxford” şi în alte locuri „înalte” cu preţul trădării fraţilor lor, şi apoi reveneau în ţară ca să toarne pe fraţii lor (Iosif Ţon şi Otniel Bunaciu).
El l-a condamnat pe „înţeleptul” Iosif Ţon care spunea că păcatul mare care l-a înfăptuit a fost că a strigat „Trăiască Stalin,” dar a uitat să mărturisească că şi-a vândut fraţii şi a împins la închisoare pe alţii (Matei 23:16-22);  strecoară ţânţarul şi înghite cămila! Observaţi indignarea Domnului Isus în faţa acestor ipocrizii!
El a condamnat pe cei ce dau un leu la Biserică (zeciuială din chimen), dar lasă neînfăptuită dreptatea (coalizându-se cu prigonitorii), mila (trimiţând la închisoare pe fraţii lor fără să le pese de soarta acestora şi a familiilor acestora) şi credincioşia (lepădându-se de cuvântul ce şi l-au dat la început că vor suferi alături de Domnul Isus, făcându-se în schimb prigonitori);
El a condamnat pe cei care în epoca prezentă au persecutat pe credincioşi, dar se declară împotriva persecutorilor din generaţiile trecute (Matei 23:29-31)! Ioan Bunaciu, Vasile Talpoş, Iosif Ţon şi alţii care au scris despre persecuţiile prin care au trecut înaintaşii noştri în alte generaţii, de fapt sunt fiii spirituali ai acelor persecutori care au omorât pe profeţii Domnului, deoarece ei înşişi au trădat pe fraţii lor şi i-au dat pe mâna autorităţilor comuniste pentru a fi schilodiţi.
„Vai de voi” a spus Domnul Isus, „nebuni şi orbi, povăţuitori orbi, morminte văruite cu conţinut plin de răpire şi necurăţie, făţarnici care zidiţi mormintele prorocilor şi împodobiţi gropile celor neprihăniţi, voi umpleţi măsura părinţilor voştri...”
Este timpul ca cei ce au trădat pe fraţii lor să ia aminte la avertizarea Domnului Isus: „Să vină asupra voastră tot sângele care a fost vărsat pe pământ...” A curs sânge la Caransebeş, a curs sânge la Bucureşti – sângele lui Traian Bogdan, a curs sânge la Sibiu – sângele lui Sabin Teodosiu, alt membru ALRC condamnat public de Iosif Ţon, a curs sângele atâtor credincioşi, puşi în celula morţii, pe care Ioan Bunaciu, Vasile Talpoş şi Iosif Ţon îi au pe conştiinţă. În timp ce fraţii lor sufereau în închisori ei se plimbau prin lume ca să proiecteze o imagine pozitivă a guvernului ce persecuta pe fraţii lor! E timpul ca ei, şi alţii care au persecutat pe fraţii Domnului Isus să iasă de sub adăpostul minciunii şi să se adăpostească sub sângele Domnului Isus, recunoscând vânzarea fraţilor şi cerând iertare acestora.

7 comments:

MIHAI said...

//centruldeistorie siapologetica.wordpress.com/2008/01//02/evenimentul dela caransebes si inceputuri ALCR RELATEAZA VIOREL VUC.MIHAI.

MIHAI. said...

http//centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com./fratele-olah-liviu-in-obectivul-securitatii./ Cautati mai in jos si veti gasi STRICT SECRET.vultur sabin.si veti gasi ce wspune securitatea despre evenimentele de la .caransebes.MIHAI M.

Anonymous said...

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/12/08/fratele-olah-liviu-in-obiectivul-securitatii/

MIHAI CARANSEBES said...

http//vasilealexandrutalos.wordpress.com/2008/01/bisericasisecuritatea.pdf.de la pag.6 7 9.vedeti ce spune FR Vtalos despre celE intimplate la caransebes.la pg. 9 FR PDUGULESCU vorbeste de TRAIAN BOGDAN.MIHAI M

mihu said...

http://groups.yahoo.com./group/strajerul/message 596.Noi documente din arhivele CNSAS dezvaluiri.

MIHAI CARANSEBES said...

http://carteapasi.wordpress.com. Pastrori informatori.Pozitia 551-575 despre ce sa intimplat la caransebes. ADOB ACROBAT DOCUMENTD ANIEL MITROFAN ;cultul crestin baptist in comunism.

Anonymous said...

Frate Radoi,
Cu privire la "scumpa noastra Asociatie", si probabil aplicabil si la Uniunea Baptista din Romania, dumneavoastra n-ati inteles, sau ati uitat vorba inteleapta a prietenului nostru bun fr. AUREL POPESCU, cind se punea in discutie ideea "Cum am putea redresa cumva Asociatia Baptista Romana din Americi . . ?" dinsul a replicat: " Nu inteleg de ce voi vreti sa dati o injectie la un MORT ca sa se simta ceva mai bine ? Mortul e mort, that's it !" So, nu inteleg de ce am relua iar in discutie aceiasi problema, la care raspunsul primit cu multi ani in urma era clar ! Numai Domnul cu mila si harul sau bogat mai poate face ceva si ACOLO si AICI !